Spre deosebire de celelalte magistrale, care la ore de vârf sunt arhipline, în Drumul Taberei trenurile merg mai mult goale.
Tronsonul Râul Doamnei – Eroilor al liniei de metrou M5, inaugurat în luna septembrie, va scurta timpii de deplasare pentru 150.000 de locuitori ai Capitalei care au domiciliul în proximitatea celor 10 stații nou create, oferind o alternativă rapidă de deplasare și pentru cei aproape 20.000 de angajați ai companiilor care au sedii în clădirile de birouri situate în zonele Eroilor – Progresului – Politehnică.
Magistrala de metrou M5 Drumul Taberei - Eroilor va fi dată în folosință în cursul zilei de marți, 15 septembrie.
După ce vineri a declarat vineri că punerea în circulație a metroului din cartierul Drumul Taberei este o chestiune de ordinul zilelor, duminică prim-ministrul Orban a declarat că se fac ultimele pregătiri astfel încât metroul din Drumul Taberei săf ie dat în circulație săptămâna viitoare.
Premierul Orban a declarat vineri că punerea în circulație a metroului din cartierul Drumul Taberei mai depinde de doar câteva obiecții din partea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, iar rezolvarea acestor obiecții se va face într-un timp relativ scurt, de ordinul zilelor.
Metrorex a reușit să rezolve problema infiltrațiilor de apă pe șantierul Magistralei de Metrou M 5 etapă care permite inaugurarea metroului din cartierul Drumul Taberei în aproximativ o lună când se finalizează toate testele.
Guvernanții au intrat astăzi în subteran pentru a puncta faptul că începerea testelor pe magistrala 5 de metrou spre cartierul Drumul Taberei, unul dintre cele mai aglomerate din Capitală, reprezintă un moment istoric, recunoscând însă în același timp că nici actualul guvern nu poate respecta termenul promis, de 30 iunie, pentru punerea în funcțiune, ca și faptul că nici nu mai pot avansa la acest moment un termen clar.
Guvernanții au intrat astăzi în subteran pentru a puncta faptul că începerea testelor pe magistrala 5 de metrou spre cartierul Drumul Taberei, unul dintre cele mai aglomerate din Capitală, reprezintă un moment istoric, recunoscând însă în același timp că nici actualul guvern nu poate respecta termenul promis, de 30 iunie, pentru punerea în funcțiune, ca și faptul că nici nu mai pot avansa la acest moment un termen clar.
Pe magistrala 5 a metroului bucureștean care duce spre Drumul Taberei se fac teste și circulă primele garnituri, fără călători. Ultimul termen avansat de autorități pentru punerea în funcțiune este ”la sfârșitul verii”.
Magistrala de metrou din cartierul Drumul Taberei va fi inaugurată până la sfârșitul verii, transmit acum responsabilii de proiect din cadrul Metrorex, care nu mai garantează, totuși, că va fi respectat termenul asumat la începutul anului, și anume 30 iunie 2020.
Premierul Ludovic Orban și ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, au verificat stadiul lucrărilor la Magistrala M5 de metrou, secțiunea Râul Doamnei – Eroilor. Constructorul i-a asigurat că își menține termenul de 30 iunie pentru darea în folosință a trenurilor cu călători.
Veniturile din exploatare ale Metrorex SA, controlată integral de către Ministerul Transporturilor, vor crește începând cu semestrul II al anului, ca urmare a punerii în funcțiune a Magistralei 5, care acoperă Drumul Taberei, însă lucrările necesare acestui obiectiv, neacoperite de subvenția de la bugetul de stat, vor duce și la majorarea pierderilor companiei, se afirmă în proiectul de buget pe 2020 al Metrorex.
Termenul de 30 iunie 2020, asumat de toate părțile implicate, pentru finalizarea Magistralei 5 de metrou Eroilor - Râul Doamnei rămâne ferm, a dat asigurări ministrul Transporturilor, Lucian Bode, la solicitarea premierul Orban. Bode a arătat că stadiul lucrărilor este verificat săptămânal de reprezentanții ministerului, iar lucrările sunt în grafic.
Toți cei implicați în realizarea magistralei 5 de metrou, din Drumul Taberei, s-au angajat că în vara acestui an, în iunie, acest obiectiv va fi dat în exploatare, a declarat noul ministru al Transporturilor, Lucian Bode.
Premierul Ludovic Orban anunță că firmele care construiesc magistrala 5 de metrou Drumul Taberei și-au luat ca angajament să finalizeze lucrarea „aproximativ în luna iunie” a anului viitor, acesta spunând că există toate condițiile „procedurale, contractuale și financiare” pentru ca lucrarea să fie terminată.
Tronsonul de metrou Drumul Taberei – Eroilor, de pe Magistrala 5, nu va putea fi recepționat nici în acest an, ci, poate, abia la finele primului semestru din 2020, conform noului director general al Metrorex, Mariana Miclăuș. O veste care nu ar mai trebui să îi surprindă pe locuitorii unui cartier Drumul Taberei sufocat de trafic, lăsați pradă diferitelor interese politice și/sau financiare.
Ministrul propus pentru Transporturi și Comunicații, Lucian Bode, a afirmat, miercuri, în cadrul audierilor din Parlament, că tronsonul de metrou Drumul Taberei – Eroilor, de pe Magistrala 5, nu va putea fi recepționat în acest an.
Metrorex a primit cinci oferte pentru furnizarea unui număr total de 30 rame de metrou care vor circula pe Magistrala 5 de metrou, contract estimat la 1,2 miliarde de lei, fără TVA. Ofertele au fost depuse de Hyundai Rotem Company (Coreea de Sud), JSC Metrowagonmash (Rusia), Alstom Transport (Franța), CAF - Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (Spania) și asocierea formată din CRRC Qingdao Sifang (China) și Astra Vagoane Călători Arad.
Lucrările la Magistrala 5 de metrou (Drumul Taberei - Eroilor) sunt gata în proporție de 87%, iar călătorii vor putea circula pe acest tronson începând cu a doua parte a anului viitor, a declarat, miercuri, directorul general al Metrorex, Dumitru Șodolescu, la o conferință pe teme de profil.
În martie 2019 se va putea circula cu metroul pe Magistrala 5, pe tronsonul 1, între Eroilor și Drumul Taberei, a declarat într-un interviu pentru News.ro ministrul Transporturilor, Lucian Șova, care subliniază că își menține termenul privind darea în folosință a proiectului. Investiția a fost începută în 2011, iar termenul de finalizare amânat patru ani.
Ministrul Transporturilor, Lucian Șova, a efectuat astăzi inspecții inopinate pe șantierele autostrăzii București-Ploiești și Magistralei 3 de metrou, concluziile acestora fiind anunțate pe pagina de Facebook a ministerului.
Dacă structurile celor 10 stații ale viitoarei magistrale 5 de metrou Drumul Taberei sunt realizate în proporție cuprinsă între 80-100%, lucrările de amenajare pentru aproape jumătate dintreacestea nici nu au început sau sunt la un nivel incipient. Două stații au zero finisaje, în condițiile în care la finele anului ar trebui să înceapă probele cu trenuri, iar de anul viitor stațiile chiar ar trebui deschise pentru călători.
Primăria Capitalei a solicitat întrunirea Comitetului pentru Situații de Urgență, care să găsească o soluție pentru a reluarea traficului în zona Eroilor, afectată de lucrările la metrou, a anunțat primarul interimar al Capitalei, Răzvan Sava, într-o conferință de presă la PNL.
BRD Groupe Société Générale și Bancpost au acordat un credit sindicalizat de 230 de milioane de lei, pe doi ani, companiei Delta ACM 93. Finanțarea va asigura capitalul de lucru și emiterea de scrisori de garanție bancară pentru contractele încheiate de companie, care are mai multe proiecte de infrastructură în derulare, printre care și construcția Magistralei 5 de metrou.